Situația de securitate din regiune și negocierile privind reglementarea transnistreană – discutate la Guvern

Situația de securitate din regiune și negocierile privind reglementarea transnistreană – discutate la Guvern

Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu reprezentantul special al preşedinției nord macedonene în exerciţiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Thomas Mayr-Harting. Interlocutorii au vorbit despre situația de securitate din regiune și formatul actual de negocieri privind reglementarea transnistreană.

„Republica Moldova va continua să asigure pacea și securitatea în regiune, iar parcursul european al țării nu prezintă un impediment în calea soluționării conflictului transnistrean. Reglementarea conflictului transnistrean se va realiza doar pe cale pașnică”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.

Șeful Executivului a subliniat necesitatea promovării programelor de consolidare a încrederii pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv pe filiera economică și cea socială.

Ambasadorul Thomas Mayr-Harting a apreciat dialogul existent în formatul 1+1 de negocieri și a reconfirmat angajamentul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa în oferirea asistenței necesare pentru soluționarea diferendului transnistrean.

Share