Silvia Radu, despre candidatura sa pe o circumscripție: „Vreau să vă zic că eu acum…”

Silvia Radu, despre candidatura sa pe o circumscripție: „Vreau să vă zic că eu acum…”

Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Silvia Radu, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, s-a referit la candidatura sa pe o circumscripție la alegerile parlamentare din 2019, informează Oficial.

„Sunt speculații. Înainte de alegeri, lumea speculează foarte mult. Nu știu care a fost scopul acestei speculații, vreau să vă zic că eu acum muncesc la reformele din cadrul ministerului, mă dedic în totalitate acestor reforme și îmi doresc baza care va fi pusă acum pentru reformele care vor fi implementate să servească ca acel fundament stabil în viitor, oricine va fi ministru în continuare. Nu mi-am propus acest lucru. Nici nu am când să mă gândesc la această problemă, fiindcă muncesc 24 din 24 de ore”, a precizat ea.

Prin urmare, Radu a comunicat dacă sistemul sănătății ar fi politizat, iar managerii de spital – numiți politic.

„Este important ca oamenii profesioniști să ocupe acele locuri care corespund calificării pe care o au și, indiferent de carnetul de partid pe care îl au în buzunar, este important ca la serviciu, în orele de lucru, oamenii să-și exercite profesia, indiferent de orientările lor politice. În afara orelor de lucru, fiecare este liber să facă tot ce-și dorește, să-și exprime atitudinile politice, să voteze așa cum își dorește, dar ceea ce eu nu voi tolera este ca oamenii neprofesioniști să fie promovați sau să ocupe funcții care nu le corespund, fiindcă nici la Ministerul Sănătății nu ar fi de dorit să fie politizate funcțiile. Mai mult ca atât, reforma care s-a făcut a Guvernului, secretarii de stat și secretarii generali, de fapt, au fost numiți pentru a evita această politizare și a lăsa o memorie istorică atunci când vine un nou ministru. Și acest lucru este la fel pozitiv, fiindcă se păstrează informația și toată reforma care se pornește sau lucrul care este făcut la minister continuă, indiferent cine este ministru. Politizarea sau nepolitizarea, eu voi combate acest flagel. Pentru mine nu importă al cui ești, ci ceea ce faci și cum vei continua să exerciți funcția pe care ți-o atribuie statul”, a conchis ea.

Mihaela Rotari 

Share