Sfatul Țării 2 cheamă partidele pro-europene și unioniste la unificare în alegerile pentru șefia capitalei

Sfatul Țării 2 cheamă partidele pro-europene și unioniste la unificare în alegerile pentru șefia capitalei

Mișcarea unionistă Sfatului Țării 2, în cadrul unei conferințe de presă, a comunicat despre necesitatea unificării forțelor pro-europene și unioniste, în favoarea unui singur candidat la Primăria municipiului Chișinău, informează Oficial.
Nicolae Dabija, membru al Sfatului Țării 2, a oferit mai multe detalii cu privire la aceasta.

„Reieșind din contextul că la ora actuală hoții sunt foarte solidari, am venit cu un îndemn pentru că partida națională, partida unionistă, este foarte dispersată, ea nu este unită. Noi suntem mai mulți decât ei, dar de fiecare dată pierdem, de ce? Pentru că nu suntem uniți, pentru că nu suntem solidari. Mișcarea unionistă Sfatul Țării 2 pledează, în continuare, pentru unificarea forțelor pro-europene, unioniste, naționale, anti-socialiste, anti-dodoniste, pentru desemnarea unui singur candidat. Nu este târziu, dragi șefi ai partidelor, este posibilă retragerea tuturor acestor candidați, pentru că nici unul nu are șanse, în afară de câțiva”, a precizat el.

În acest fel, Dabija a anunțat candidatul ce va fi susținut de mișcarea unionistă. „Astfel, mișcarea unionistă Sfatul Țării 2 a decis, cu o majoritate de voturi, să-l sprijine pe Constantin Codreanu, ca reprezentant al curentului unionist și îndeamnă electoratul să-i acorde toată susținerea”, a declarat acesta.

Mihaela Conovali

Share