
Sergiu Litvinenco respinge insinuările fostei șefe a Procuraturii Anticorupție
Fostul ministru al Justiției, Sergiu Litvinenco respinge categoric insinuările fostei șefe a Procuraturii Anticorupție că ar fi șantajat judecători.
„Sunt minciuni sfruntate, care nici nu merită comentate. Dacă fosta șefă a procuraturii anticorupție căuta hoții tot așa cum caută atenție, instituția avea să aibă rezultatele firești așteptate de cetățeni”, a declarat el.
Fostul ministru a mai spus că scopul să a fost să curețe sistemul de elemente corupte.
“Din păcate, constatăm azi că scopul fostei șefe a Procuraturii Anticorupție a fost să protejeze unele elemente corupte din sistem”, a conchis el.
Share