Șeful statului: La 20 decembrie va avea loc darea de seamă pentru primii 2 ani de mandat, la clădirea renovată a Președinției

Șeful statului: La 20 decembrie va avea loc darea de seamă pentru primii 2 ani de mandat, la clădirea renovată a Președinției

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a explicat de ce încă nu a trecut în clădirea renovată a Președinției, informează Oficial.

În cadrul unor declarați de presă, Igor Dodon a spus că, clădirea prezidențială, care a fost restaurată, 7-8 ani a fost fără căldură.

„E destul de frig. Acum deja clădirea este pregătită. Pe data de 19 decembrie, cel mai probabil, va avea loc sfințirea edificiului de către Mitropolitul Vladimir. Pe data de 20 decembrie va avea loc darea de seamă pentru primii 2 ani de mandat și această conferință va avea loc în sediul renovat”, a precizat șeful statului.

Fiind întrebat dacă va merge în vacanță de sărbătorile de iarnă, Igor Dodon a spus că este prematur să discute la subiect.

„Eu cred că este prematur, unde voi merge sau dacă voi merge în general. Începând cu sfârșitul lunii decembrie, intrăm într-o perioadă foarte importantă, cea electorală. Va fi foarte fierbinte, avem mult de muncit. Amintesc că, președintele are dreptul să candideze pe listele unui partid politic, dar decizia finală o voi lua în luna ianuarie, până pe 24 ianuarie. De aceea, urmează să iau o decizie, dar ne rezervăm dreptul să participăm la acest scrutin. Cel mai probabil, ne vom odihni după alegeri sau vom munci mai mult după alegeri. Cred că vom munci mai mult”, a precizat Dodon.

Doina Secrieru

Share