Șeful statului i-a mulțumit Comisarului Vălean pentru sprijinul acordat de UE în consolidarea rezilienței Republicii Moldova față de provocările curente
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu Adina Vălean, Comisarul European pentru Transporturi. Printre subiectele-cheie abordate se numără proiectele de infrastructură de pe agenda UE-Moldova, consolidarea conectivității transportului la sistemul european și asistența de care țara noastră are nevoie pentru a răspunde la problemele imediate cu care se confruntă cetățenii, informează OFICIAL.
Maia Sandu a menționat că Republica Moldova își dorește un format de cooperare mai ambițios pentru transporturi la nivel bilateral, dar și regional, care să răspundă nevoilor țării și să completeze eforturile naționale. Interesul nostru e să extindem și să aprofundăm cooperarea cu UE în domeniu, inclusiv în ceea ce privește siguranța aeriană, securitatea maritimă și mobilitatea durabilă. Discuția a vizat și modul în care poate fi realizată conexiunea eficientă a țării noastre la sistemul european, prin crearea unor coridoare strategice de transport. În context, Președinta Maia Sandu a subliniat, ca priorități, dezvoltarea și reabilitarea continuă, la standarde europene a rețelei de drumuri naționale, investițiile în infrastructura energetică și digitalizarea.
La finalul întrevederii, șeful statului i-a mulțumit Comisarului Vălean pentru sprijinul acordat de UE în consolidarea rezilienței Republicii Moldova față de provocările curente, inclusiv în acțiunile de diversificare a surselor și rutelor de aprovizionare cu energie. De asemenea, și-a exprimat determinarea ca autoritățile naționale să valorifice cât mai eficient asistența UE de care beneficiază.
Cristina Gurez