Șeful statului: Extinderea suprafeței împădurite este un obiectiv major al guvernării

Șeful statului: Extinderea suprafeței împădurite este un obiectiv major al guvernării

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a convocat Grupul de lucru pentru pregătirea Programului Național de Împădurire, în frunte cu responsabilii de la Ministerul Mediului. Șeful statului a cerut mai multe detalii despre procesul de elaborare a Programului, echipa ministerului reconfirmând angajamentul de a lansa Programul până la sfârșitul acestui an, informează OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, Maia Sandu a reamintit că extinderea suprafeței împădurite este un obiectiv major al guvernării.

Potrivit Președintelui, realizarea unui program ambițios de împădurire va permite reducerea consecințelor negative ale schimbărilor climatice, îmbunătățirea calității aerului, protejarea mai bună a solului și a resurselor de apă. De asemenea, acest program va genera noi locuri de muncă în localitățile țării. Programul la care se lucrează vizează o perioadă de cel puțin zece ani și prevede măsuri hotărâte de gestionare și de protecție a pădurilor din țară.

Maia Sandu a mai cerut Ministerului Mediului să facă publice planurile de plantare a arborilor din acest an, pentru a asigura o informare mai bună și o participare mai largă la acest proces a tuturor celor care prețuiesc natura.

Cristina Gurez 

Share