Șeful statului a refuzat, a doua oară, numirea noilor miniștri

Șeful statului a refuzat, a doua oară, numirea noilor miniștri

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat că, a respins, în mod repetat, candidaturile la funcțiile de miniștri, înaintate de Guvernul Filip.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a menționat că nu are de gând să cedeze.

„Să fie foarte clar pentru cei din majoritatea parlamentară și Guvern, eu nu am de gând să cedez în această situație. Nu voi accepta și sunt sigur că toți cei care susțin președintele Republicii Moldova nu vor accepta astfel de miniștri. Argumentul meu principal rămâne neschimbat: Majoritatea candidaților propuși au demonstrat inconsecvență, lipsă de profesionalism și oportunism regretabil în funcțiile și activitățile desfășurate anterior. Inclusiv, unii dintre ei au fost implicați direct sau indirect în frauda bancară. Consider că prin aceste candidaturi Guvernul nu va fi depolitizat, ci, din contra, se va produce o reactivare a unor foști actori politici. Iar înaintarea lor are o miză politică evidentă, pentru a mulțumi algoritmul parlamentar. Dacă există și o miză preelectorală, e în zadar, fiindcă nimic nu va salva acest Guvern de la înlăturare după alegerile parlamentare din 2018”, a punctat Dodon.

Doina Secrieru

Share