Șeful statului a discutat la telefon cu Președintele Confederației Elvețiene. Ce au stabilit

Șeful statului a discutat la telefon cu Președintele Confederației Elvețiene. Ce au stabilit

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a discutat la telefon cu Președintele Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis, transmite OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, oficialii au agreat consolidarea eforturilor celor două țări pentru gestionarea crizei umanitare generate de războiul din Ucraina.

„Șefa statului a menționat că cetățenii Republicii Moldova și autoritățile s-au mobilizat exemplar pentru gestionarea unui flux în creștere de refugiați cu diferite necesități. Potrivit Președintelui, acest lucru cere un efort semnificativ de coordonare, dar și resurse importante, iar în acest moment Republica Moldova are nevoie de sprijinul imediat al comunității internaționale”, se spune în comunicat.

Președintele federal a enunțat solidaritatea și susținerea Confederației Elvețiene pentru eforturile umanitare ale Republicii Moldova, precizând că Elveția va contribui cu sprijinul necesar în acest sens. De asemenea, în cadrul discuției, omologii au agreat să intensifice cooperarea bilaterală în domeniul luptei împotriva corupției.

Cristina Pendea

Share