Șefa statului, după atacul Rusiei asupra unui spital pentru copii din Ucraina: „Este un război împotriva copiilor”

Șefa statului, după atacul Rusiei asupra unui spital pentru copii din Ucraina: „Este un război împotriva copiilor”

Președinta Maia Sandu a condamnat atacul Rusiei asupra unui spital pentru copiii din Kyiv și a transmis un mesaj de solidaritate cu poporul Ucrainei. „Război împotriva copiilor – trebuie să spunem lucrurilor pe nume despre ceea ce s-a întâmplat astăzi la Kyiv, despre bombardarea de către Rusia a unui spital pentru copii care suferă de boli incurabile”, a menționat șefa statului. 

Președinta Maia Sandu a declarat că uciderea copiilor nu este despre ideologie, geopolitică sau dezbateri politice. „Este despre copii nevinovați, despre bombele care lovesc spitale unde micuții luptă împotriva cancerului. Este despre copii care mor în brațele mamelor lor. Este un război împotriva copiilor”, a specificat șefa statului.

Președinta a mai declarat că este șocant că unii încă mai neagă aceste atrocități. „Moldova condamnă cu fermitate aceste crime de război. Haideți să fim uniți pentru dreptul la viață al acestor copii și al multor copii traumatizați în război, pentru un viitor în care fiecare copil are șansa de a trăi în pace și bunăstare”, a punctat șefa statului.

Președinta a mai subliniat că lumea de astăzi este total diferită de cea dinainte de februarie 2022 – „trebuie să ne concentrăm pe ceea ce contează cu adevărat: oprirea uciderii acestor suflete nevinovate”.

Sursa foto: Ukrainska Pravda

Share