Ședința Parlamentului din 18 iulie. Promo-LEX a constatat că transparența decizională a fost afectată în cazul a 18 proiecte de acte normative

Ședința Parlamentului din 18 iulie. Promo-LEX a constatat că transparența decizională a fost afectată în cazul a 18 proiecte de acte normative

Ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului, din 18 iulie 2024, a fost modificată în proporție de 300%. În acest sens, Asociația Promo-LEX evidențiază că un rulaj atât de mare a proiectelor introduse pe ordinea de zi afectează atât transparența decizională, cât și nivelul de înțelegere a proiectelor examinate și votate, informează OFICIAL. 

Potrivit Asociației, ședința plenară a durat 10 ore, timp în care deputații a supus votului 33 de proiecte. Cele mai lungi dezbateri au fost în privința proiectului de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind achiziționarea proprietății pentru noul sediu al Ambasadei SUA în Republica Moldova, care au durat aproape o oră și jumătate.

Promo-LEX a constatat că transparența decizională a fost afectată în cazul a 18 proiecte de acte normative, ceea ce reprezintă 55% din numărul total de proiecte dezbătute și votate. Dintre acestea, doar trei proiecte aveau regimul de examinare – mod prioritar.

„Mai exact, transparența decizională a fost afectată prin faptul că în cazul a 12 proiecte de lege votate în prima lectură nu au fost publicate actele aferente. Nu au fost solicitate/acordate/publicate: avizele Direcției General Juridice; avizele Guvernului; expertiza anticorupție; analiza impactului de reglementare; avizele comisiilor permanente; expertiza de compatibilitate; tabelul de concordanță; avizele unor instituții. În cazul a 15 proiecte de acte normative nu a fost respectat termenul prevăzut pentru prezentarea recomandărilor părților interesate.

Atragem atenția că proiectul nr. 254 a fost votat fără a fi inclus în ordinea de zi, contrar Regulamentului Parlamentului. Reamintim că conform prevederilor art. 46 modificarea şi completarea ordinii de zi are loc la cererea și în baza deciziilor Biroului permanent, a unei fracțiuni parlamentare, a unei comisii permanente la cererea, a unui grup din cinci deputați sau a autorului actului menționat în ordinea de zi, precum și în mod excepțional, de către Președintele Parlamentului, iar cererile motivate se fac printr-o luare de cuvânt. Evidențiem că  raportul Comisiei economie, buget și finanțe asupra acestui proiect a fost aprobat în timpul unei ședințe a comisiei permanente organizate în cadrul pauzei ședinței plenare.

Un alt aspect al ședinței din 18 iulie se referă la faptul că mai mult de jumătate din proiectele dezbătute, au fost votate doar de majoritatea parlamentară și un deputat neafiliat, pentru că deputații BCS au părăsit sala de ședințe” – au constatat experții.

Astfel, în urma monitorizării ședinței, Promo-LEX a formulat următoarele constatări:

  • În continuare, unele acte aferente proiectelor examinate în ședințe, în cele mai frecvente cazuri, rapoartele comisiilor și avizele asupra proiectelor sunt publicate pe pagina web în ziua ședinței, fie în timpul examinării proiectelor sau chiar ulterior votării proiectelor.
  • La această ședință în cazul a 10 proiecte au fost publicate actele aferente în timpul examinării, și anume 10 rapoarte și 3 corapoarte ale comisiilor permanente, precum și 5 proiecte de acte normative (4 proiecte de legi și un proiect de hotărâre). Rapoartele și corapoartele publicate în timpul ședinței au fost aprobate chiar în ziua ședinței plenare.

Promo-LEX reiterează că publicarea rapoartelor comisiilor, cât și a actelor aferente proiectelor în timpul examinării acestora este o practică lacunară care afectează semnificativ transparența decizională a Legislativului.

În final, Parlamentul a continuat exercitarea controlului parlamentar prin audierea Raportului privind ajutoarele de stat acordate în Republica Moldova pentru anul 2022 și a Raportului de activitate al Consiliului Concurenței pentru anul 2023.

Share