Ședința finală a grupului de lucru pentru pregătirea şi desfăşurarea Congresului Mondial al Familiei
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a prezidat, astăzi, ședința finală a grupului de lucru pentru pregătirea şi desfăşurarea Congresului Mondial al Familiei, ce va avea loc la Chişinău, sub egida Preşedintelui Republicii Moldova, în perioada 14-16 septembrie curent, informează Oficial.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, la Congres și-au confirmat participarea câteva sute de persoane din peste 40 de ţări, precum: E.S Cardinalul Petro Parolin; Olga Epifanova, vice-președintele Dumei de Stat din Federația Rusă; Brian Brown, președintele Organizației Internaționale pentru Familie; Prințul Louis de Bourbon din Franța, reprezentanți ai mitropoliilor din mai multe state, organizații obștești, persoane publice etc.
„Congresul se va desfășura în incinta Palatului Republicii. Deschiderea evenimentului va avea loc pe data de 14 septembrie, iar închiderea – pe 15 septembrie. Pe parcursul acestor zile lucrările Congresului se vor desfășura pe mai multe panouri de discuții. Pe data de 16 septembrie delegații la forum vor participa la slujba oficiată la Catedrala Mitropolitană din Chișinău și vor depune flori la monumentul lui Ștefan cel Mare. Reiterez, Congresul Mondial al Familiei este unul din cele mai mari forumuri, organizate vreodată în capitala noastră. Obiectivul acestuia constă în consolidarea familiei ca cea mai importantă instituție a societății, dezbaterea problemelor demografice din regiunea noastră şi din lume ş.a.”, a punctat Dodon.
Doina Secrieru