Ședință extraordinară a Comisiei Unificate de Control

Ședință extraordinară a Comisiei Unificate de Control

O ședință extraordinară a Comisiei Unificate de Control a fost organizată la Bender pentru a rezolva unele chestiuni organizatorice de neamânat, transmite OFICIAL.

Astfel, în legătură cu expirarea termenului de aflare în misiune,  a fost aprobată înlocuirea prin rotație a 3 observatori militari delegați de Ucraina. Mandatul acestora este de a monitoriza situația și de a documenta încălcările regimului stabilit al Zonei de Securitate, în comun cu observatorii militari din Republica Moldova, Federația Rusă și regiunea transnistreană.

De asemenea, au fost prezentați și au intrat în exercițiul funcției o parte din noii experți din cadrul delegației Republicii Moldova, desemnați de Guvern la 9 decembrie curent.

Membrii Comisiei Unificate de Control au luat act de raportul Comandamentului Militar Întrunit privind situația în Zona de Securitate în perioada 25 noiembrie – 1 decembrie 2020.

Ședința ordinară a Comisiei Unificate de Control a eșuat din nou, din motivul că partea transnistreană a respins includerea pe agenda oficială a problemelor legate de prezența posturilor ilegale și de răpirea cetățenilor de către așa-numitul „mgb” din regiune.

Delegația Republicii Moldova a emis o declarație prin care a demascat tensionarea continuă a situației în Zona de Securitate și blocarea intenționată a lucrărilor Comisiei Unificate de Control de către exponenții Tiraspolului. Prin acțiunile provocatoare și poziția contraproductivă, aceștia resping orice soluție de compromis care ar putea readuce Comisia Unificată de Control în aria activității regulamentare.

Cristina Pendea

Share