Securitatea regională – subiect de discuție între Maia Sandu și Președintele Comisiei pentru Relații Externe a Senatului SUA

Securitatea regională – subiect de discuție între Maia Sandu și Președintele Comisiei pentru Relații Externe a Senatului SUA

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu senatorul democrat Bob Menendez, președinte al Comisiei pentru Relații Externe a Senatului SUA, și cu republicanul James Risch, membru al acestei comisii. Discuția a vizat securitatea regională, compromisă de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei și crizele declanșate de aceasta.

Șefa statului a vorbit despre faptul că atacurile aeriene ale Federației Ruse asupra Ucrainei amenință și securitatea țării noastre, iar cetățenii sunt nevoiți să facă față unor severe crize energetice și economice. Președinta Maia Sandu a mulțumit pentru asistența acordată de Statele Unite pentru diminuarea consecințelor războiului și a subliniat că avem nevoie, în continuare, de sprijin pentru consolidarea sectorului de apărare și a rezilienței energetice, inclusiv prin investițiile în energia regenerabilă. De asemenea, lidera de la Chișinău a menționat importanța sprijinului SUA pentru Ucraina.

Oficialii au abordat și subiectul combaterii corupției. În contextul dat, Președinta Maia Sandu a subliniat că sprijinul acordat de Statele Unite în lupta contra corupției, inclusiv prin sancționarea celor care au prejudiciat substanțial bugetul statului, este foarte important pentru a reuși consolidarea democrației și a statului de drept.

Share