Secretarul general al Guvernului a oferit detalii despre transportarea și cazarea refugiaților
Secretarul general al Guvernului Republicii Moldova, Dumitru Udrea a anunțat, în cadrul unui briefing de presă, că în toată țara sunt deschise 78 de centre de plasament pentru refugiații din Ucraina, iar procesul de identificare și amenajare a spațiului continuă, informează OFICIAL.
„Prin efortul Centrului Unic de Gestionare a Crizei Refugiaților au fost identificate 25 de mii de locuri de cazare. Condițiile acestor locuri de cazare ne permit să le putem utiliza imediat. Transportarea refugiaților se face cu 20 de autocare, care sunt gestionate prin intermediului Centrului, iar la necesitate pot fi implicate alte 10 autocare, ceea ce ne permite să avem un circuit de autocare la o distanță de 20 de minute la frontieră”, a declarat Dumitru Udrea.
El a menționat că, 65 275 de refugiați din Ucraina se află momentan pe teritoriul Republicii Moldova, iar această cifră reprezintă persoanele care tranzitează teritoriul țării, stau la rude și prieteni sau în centrele de plasament.
Totodată, Udrea a spus că, toate structurile statului lucrează în regim alert.
Oficialul a mai spus că, în ultima perioadă, în mediul online au apărut mai multe postări care instigă la ură față de refugiații din Ucraina: „Asta nu este Moldova pe care am văzut-o acum câteva zile. Vă rog mult să nu ne lăsăm manipulați și provocați!”.
De asemenea, el a combătut încă un fals de pe rețelele de socializare referitor la gradul ridicat de radiație în țară: „Agenția de Mediu are cinci stații de observație care monitorizează non-stop. Nivelul radiației este de 0,12-0,14 microni , din maxima admisibilă de 0,25”.
Cristina Jicol