Se propune majorarea alocației pentru participanții la cel de-al doilea război mondial
Cu votul celor 86 de deputați prezenți în sala ședințelor plenare a fost aprobat, în prima lectură, un proiect de lege pentru majorarea alocației de stat pentru participanții la cel de-al doilea război mondial și pentru un șir de categorii asimilate, transmite OFICIAL, cu referire la un comunicat.
Alocația ar urma să crească de la 950 de lei până la 1250 de lei lunar, de la 1 mai 2022.
Proiectul a fost prezentat de deputata Fracțiunii parlamentare a Partidului Politic ”ȘOR”, Reghina Apostolova, vicepreședinte al Comisiei protecție socială, sănătate și familie.
Potrivit parlamentarului, conform datelor la 1 martie curent, 179 de persoane ar urma să cadă sub incidența legii.
Printre acestea: participanţii la cel de-al doilea război mondial, foştii deţinuţi în lagărele de concentrare fasciste şi în ghetouri, văduvele Eroilor Uniunii Sovietice, persoanele care au lucrat ca angajaţi civili în armata de operaţii în anii celui de-al doilea război mondial, persoanele care s-au aflat în oraşul Leningrad (Sankt Petersburg) în perioada blocadei, persoanele antrenate la strângerea munițiilor și a tehnicii militare.
Proiectul de modificare a Legii cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație urmează să fie votat în lectura a doua.