Se propune aplicarea obligatorie a timbrului de acciză pe pachet la cartușele şi rezervele pentru țigarete electronice

Se propune aplicarea obligatorie a timbrului de acciză pe pachet la cartușele şi rezervele pentru țigarete electronice

Comisia economie, buget și finanțe a aprobat raportul la un proiect de lege care prevede obligativitatea aplicării timbrului de acciză direct pe pachet la cartuşele şi rezervele pentru ţigarete electronice, preparatele destinate utilizării în cartuşe şi rezerve pentru ţigarete electronice. Accizele vor fi aplicate pentru fiecare unitate în parte și nu per litru cum este în prezent.

Inițiativa legislativă aparține deputaților Fracțiunii parlamentare ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, Dumitru Alaiba, Dan Perciun și Adrian Băluțel. Potrivit autorilor, scopul proiectului este excluderea contrabandei și comercializării ilicite a acestor produse accizate pe teritoriul Republicii Moldova.

MODIFICĂRILE ar urma să intre în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Totodată, agenții economici, care au importat produse conexe accizate la poziția tarifară respectivă până la data adoptării legii, vor putea comercializa stocurile existente fără timbru de acciză în termen de până la 1 octombrie 2022.

De menționat că, în conformitate cu politica bugetar-fiscală pentru anul 2022, cartuşele şi rezervele pentru ţigarete electronice, preparatele destinate utilizării în cartuşe şi rezerve pentru ţigarete electronice sunt supuse accizării în mărime de 1957 lei pentru un litru. În 2023, mărimea accizei va crește până la 2055 de lei pentru un litru. Autorii proiectului menționează că lipsa timbrului de acciză pe pachet nu permite organelor de control să determine dacă au fost sau nu achitate accizele. Astfel, se presupune că aceste mărfuri ar putea fi introduse pe piață locală prin contrabandă sau contrafăcute.

Proiectul de lege pentru modificarea Codului fiscal și Legii privind controlul tutunului va fi prezentat în plenul Legislativului.

Share