Schimb de experiență și bune practici în domeniile energiei și apărării între deputați și reprezentanți ai Camerei Reprezentanților din SUA

Schimb de experiență și bune practici în domeniile energiei și apărării între deputați și reprezentanți ai Camerei Reprezentanților din SUA

Pe parcursul acestei săptămâni, deputații și angajații Secretariatului Parlamentului au beneficiat de un program de consultanță a Parteneriatului pentru Democrație al Camerei Reprezentanților din SUA (HDP). Acesta este dedicat domeniilor energiei și apărării, precum și consolidării inițiativei parlamentare și a controlului legislativ în aceste sectoare.

Printre subiectele abordate în cadrul sesiunilor figurează inițiativele legislative și procesele parlamentare în domeniile energiei și apărării, precum și rolul comisiilor și al instituțiilor independente în gestionarea crizelor. Participanții au mai discutat despre colaborarea dintre legislativ și executiv în domeniile securității și apărării. De asemenea, reprezentanții HDP au avut o întrevedere cu vicepreședintele Parlamentului Mihail Popșoi.

Programul de consultanță a fost organizat după ce, în luna octombrie a anului trecut, Parlamentul Republicii Moldova a semnat un Acord de cooperare cu Parteneriatul pentru Democrație al Camerei Reprezentanților a SUA.

House Democracy Partnership (HDP) este o comisie bipartidă a Camerei Reprezentanților din SUA, care lucrează cu parlamentele din întreaga lume pentru a sprijini dezvoltarea capacităților instituțiilor legislative. Misiunea HDP este de a împărtăși cele mai bune practici pentru a spori eficiența și transparența legislativă și a consolida instituțiile democratice.

Share