„Satul European”, în cifre: Au fost admise 717 proiecte!

„Satul European”, în cifre: Au fost admise 717 proiecte!

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a venit cu noi informații despre Programul Național de Dezvoltare locală „Satul European”, informează OFICIAL.

Potrivit spuselor sale, 724 de proiecte au fost depuse în cadrul concursului.

„Acest lucru demonstrează că se vrea și se pot schimba lucrurile în aceasta țara. Avem primari gospodari, care își doresc dezvoltare pentru satele lor, iar noi trebuie să le oferim oportunități credibile, precum este Programul „Satul European”, pentru a aduce proiecte de infrastructură și condiții de viață mai bune pentru locuitori”, a subliniat vicepremierul.

Ministrul a reiterat, în cadrul unei conferințe de presă, că Programul nu va fi doar cel mai mare proiect de dezvoltare, dar va fi și cel mai transparent, corect și eficient proiect major de cheltuire a banului public.

„Deci, din totalul de 724 de proiecte aplicate și evaluate:

au fost admise 717 proiecte
2 au fost respinse și
5 au fost retrase de către reprezentanții APL
În regiunea Nord au fost aplicate – 203 proiecte
La Centrul țării au fost aplicate – 337
La Sudul Moldovei – 156, iar
În UTA Găgăuzia – 28 de proiecte

Valoarea totală a proiectelor depuse este de aproximativ 2 mlrd 800 milioane lei. În bugetul de stat, au fost alocate 670 mln MDL pentru finanțarea acestor proiecte (inclusiv cele 200 mln alocate prin rectificare bugetului din luna mai). Este evident că suma din buget nu este suficientă pentru acoperirea tuturor proiectelor depuse de către primării. În acest sens, după evaluarea finală și tehnică a tuturor proiectelor vom solicita suportul partenerilor pentru a finanța cât mai multe proiecte. Ne dorim ca toate inițiativele să primească resurse financiare pentru a fi realizate.

Pentru prima dată, Guvernul Republicii Moldova va finanța contribuția primăriilor pentru proiectele atrase din surse externe. Au fost depuse 9 dosare, cu o valoarea totală de aproximativ 50 mln lei dintre care Guvernul va acoperi 10 mln.

Apa și sistemele de canalizare rămân prioritatea de bază pentru primari, dar și pentru noi. Peste 1 mlrd 290 mln de lei sunt solicitările pentru construcția/extinderea/reabilitarea/modernizarea sistemelor de alimentare cu apă, de epurare a apei și de canalizare pentru instituțiile publice locale (grădinițe, școli, puncte medicale). Adică, aproximativ 46% din valoarea tuturor proiectelor.

Alte priorități de investiții în localități sunt:

Iluminatul stradal – 99 mln;
Eficiență energetică și reabilitarea clădirilor publice – 685 mln;
Instalarea sistemelor de producere și furnizare a energiei folosind resurse regenerabile – 32 mln;
Construirea/reabilitarea sălilor sportive destinate grupurilor social vulnerabile, centrelor de îngrijire pentru copii, persoane în etate și persoane cu necesități speciale – 432 mln.” – a mai comunicat Andrei Spînu, precizând că o altă prioritate introdusă pentru prima dată este finanțarea Planurilor Urbanistice Locale, 92 de primării au aplicat pentru această măsură.
Oficialul a spus că, acum, urmează ca, Comisia de evaluare tehnico-financiară să selecteze lista de proiecte care a adunat cel mai mare punctaj și care se încadrează în mijloacele financiare prestabilite. Ulterior ministerul va prezenta Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale (CNDRL) spre aprobare lista proiectelor câștigătoare. Apoi, după aprobarea listei, prin Hotărâre de Guvern va fi temei pentru ca Ministerul Finanțelor să aloce resursele financiare pentru implementarea proiectelor.

„La finele lunii mai preconizăm să luăm decizia finală și să demarăm lucrările primelor proiecte, pentru că aceste proiecte trebuie să înceapă să schimba fața localităților noastre cât mai curând”, a menționat el.

Andrei Spînu, în context, a subliniat: „Trebuie să înțelegem cu toții că Moldova este peste tot, nu doar în centrul Chișinăului, la Bălți sau în alte orașe mai mari. Dezvoltarea trebuie adusă în fiecare comunitate, fiecare moldovean trebuie să beneficieze de pe urma creșterii țării. Nicio comunitate nu trebuie și nu va fi lăsată în urmă. Acesta este angajamentul meu ca ministru, acesta este angajamentul guvernării noastre.”

Share