Sandu: Parlamentul trebuie să respecte legile și să nu le permită hoților să fure cu legea în mână

Sandu: Parlamentul trebuie să respecte legile și să nu le permită hoților să fure cu legea în mână

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, prezentă la ședința de constituire a noului Parlament, a felicitat cetățenii pentru că au crezut în existența oamenilor onești și pentru că au votat, iar datoria deputaților acum este să le realizeze așteptările, transmite OFICIAL.

Maia Sandu a menționat că, acum este timpul unei revoluții în felul în care este guvernată țara.

„Astăzi, la mai bine de 7 luni de când am devenit Președinte, vin în fața Parlamentului pentru prima dată. Mă bucur că o pot face într-un Parlament nou și legitim, care va avea o majoritate reformistă care ia locul unui legislativ care a scos la iveală tot ce a fost mai corupt în politica R. Moldova. Îi felicit pe cetățeni pentru votul lor, pentru că au continuat să creadă în democrație. R. Moldova împlinește în curând 30 de ani, după atâtea eșecuri măcar acum să construim un stat pentru oameni, nu pentru găști care s-au folosit de încrederea cetățenilor care să-și adune averi nemeritate. Îi felicit pe deputații care au obținut mandatul în mod cinstit. În acest Parlament sunt mulți deputați aflați la primul mandat. Cetățenii trebuie să se poată identifica cu deputații lor, să țină legătura cu ei și să le ceară socoteală”, a spus Maia Sandu.

De asemenea, Președintele a vorbit și despre provocările pe care le va avea noul Parlament.

„Ordinea trebuie începută din Parlament, legile trebuie adoptate și trebuie să fie bune pentru oameni cinstiți. Parlamentul trebuie să respecte legile și să nu le permită hoților să fure cu legea în mână. Parlamentul trebuie să fie activ, transparent și deschis spre dialog, un Parlament care respectă procedurile legale”, a mai spus Maia Sandu.

Totodată, Maia Sandu a spus că în următoarele zile va fi votat un nou Guvern, care va avea de lucru cu Parlamentul pentru a găsi soluții pentru o mulțime de probleme și pentru a scoate statul din capcanele contractelor păguboase.

„Avem în față provocări majore. R. Moldova a fost lovită de criza economică și cea pandemică. R. Moldova se confruntă cu sărăcia și migrația. Situația este complicată, dacă vom acționa eficient împreună, putem schimba lucrurile spre bine pentru țara noastră”, a spus Maia Sandu.

Președintele țării s-a referit și la acțiunile care trebuie să le întreprindă Guvernul: combaterea corupției în instituțiile statului, deblocarea asistenței externe, reforma justiției, dezvoltarea economiei, un nou model de creștere economică, salarii și pensii decente, susținerea producătorilor, dezvoltarea infrastructurii etc.

Maia Sandu a făcut un apel către „oamenii inimoși”: „Să se implice. Doar cu ajutorul vostru, cu participarea fiecăruia dintre voi putem transforma țara cu schimbări reale. Pentru R. Moldova pe care ne-o dorim avem nevoie de fiecare”.
Cristina Parfeni

Share