Sandu: Am stabilit cu Președintele Poloniei să ne vedem cât de curând după ce trece perioada mai grea a pandemiei

Sandu: Am stabilit cu Președintele Poloniei să ne vedem cât de curând după ce trece perioada mai grea a pandemiei

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a avut o convorbire telefonică cu Președintele Poloniei, Andrzej Duda. Șefa statului i-a mulțumit pentru asistența financiară și sprijinul continuu acordat țării noastre atât pentru dezvoltare, cât și în lupta cu pandemia, informează OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, oficialii au discutat despre evoluțiile politice din Republica Moldova, impactul Covid-19 asupra economiei și importanța unui plan de recuperare economică eficient. „În contextul evoluțiilor din regiune, am accentuat că Republica Moldova are nevoie de un climat pașnic și stabil pentru a putea implementa reformele necesare dezvoltării noastre sociale și economice”, a precizat Maia Sandu.

Președintele Maia Sandu a menționat că Polonia este un susținător al Moldovei la Bruxelles și și-a exprimat speranța în legătură cu aprofundarea cooperării dintre țările noastre atât în cadrul Parteneriatului Estic, cât și la nivel bilateral.

„Am vorbit despre oportunități de cooperare în ce privește viitoarele proiecte regionale și am convenit să continuăm discuțiile în domeniul administrației publice locale. Putem face împreună multe lucruri pentru cetățenii noștri. Am stabilit cu domnul Președinte Duda să ne vedem cât de curând după ce trece perioada mai grea a pandemiei”, a adăugat șefa statului.

Cristina Gurez

Share