Samantha Power a reconfirmat sprijinul Guvernului SUA pentru agenda de reformare a Republicii Moldova

Samantha Power a reconfirmat sprijinul Guvernului SUA pentru agenda de reformare a Republicii Moldova

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut în această seară o întrevedere cu Samantha Power, Administratoarea USAID/Agenția Statelor Unite ale Americii pentru Dezvoltare Internațională, informează OFICIAL.

Samantha Power se află într-o vizită de lucru la Chișinău, iar discuția a vizat situația din țara noastră și din regiune, precum și consecințele socio-economice ale războiului din Ucraina.

„Am vorbit despre primirea refugiaților ucraineni în Moldova, despre situația de securitate din regiune și despre provocările cu care se confruntă țara noastră de la începutul războiului din Ucraina. Doamna Samantha Power a apreciat eforturile cetățenilor noștri în contextul crizei umanitare din țara vecină și a reconfirmat sprijinul Guvernului Statelor Unite pentru agenda de reformare a Republicii Moldova”, a spus Președinta Maia Sandu după conferința comună de presă.

De asemenea, șefa statului a menționat că cetățenii Republicii Moldova își doresc să construiască o țară competitivă, inovatoare și rezilientă, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare, dar pentru aceasta avem nevoie de pace.

Share