Ruslan Codreanu: E-Guvernare trebuie să pornească cu o reformă sistemică, din experiența mea, politicul a fost tot timpul un obstacol
Doi candidați la alegerile parlamentare anticipate au în programul lor punctul ce prevede digitalizarea serviciilor publice în Republica Moldova, transmite OFICIAL.
În cadrul unei discuții privind e-Transformarea Republicii Moldova, organizat de LID Moldova, liderul Partidului Verde Ecologist (PVE), Vitalie Marinuța a menționat că, cel mai mare beneficiu al digitalizării serviciilor ar fi eliminarea corupției.
„PVE a pledat pentru e-Guvernare și digitalizarea serviciilor în R. Moldova și am organizat mese rotunde și am discutat cu cetățenii pe diverse subiecte. Am atras atenția și la votul electronic, ca mod alternativ de vot. R. Moldova are de beneficiat de la o abordare profesionistă. De 10 ani avem o Agenție de e-Guvernare și unii pași sunt implementați, dar nu avem o instituție de stat special destinată pentru dezvoltarea politicilor în domeniul dat. Cel mai mare beneficiu al acestui serviciu este diminuarea corupției, scăderea posturilor administrației publice, sporirea eficienței, asigurarea comodității cetățenilor. Anul pandemic ne-a demonstrat că avem nevoie de a trece la digitalizarea R. Moldova”, a spus Vitalie Marinuța.
Liderul Partidului „Puterea Oamenilor” (PPO), Ruslan Codreanu, a spus că, dacă nu există voință politică, nu se va realiza acest proces.
„Tot ce ține de e-Guvernare știu încă de pe timpul când activam la Cancelaria de Stat. Am făcut tot pachetul de acte și expertiza pentru crearea Agenției e-Guvernare și la volumul de bani oferiți R. Moldova și suportul avut și expertiza, pot să constat cu tristețe că lucrurile nu au mers așa cum trebuiau să meargă. Aici politicul și-a pus amprenta. E-Guvernare trebuie să pornească cu o reformă sistemică, din experiența mea, politicul a fost tot timpul un obstacol. Avem multă lume instruită pe diferite modele de reinginerie a serviciilor publice. Dacă nu va fi voință politică, mulți bani se vor cheltui și mult timp va trece pentru această digitalizare. Noi vedem că e-Transformare e singurul fenomen real de combatere a corupției. Digitalizarea serviciilor va elimina factorul uman și ar duce la mai multă transparență, reducerea costurilor și confortul persoanelor”, a spus Ruslan Codreanu.
Cristina Parfeni