Roberta Metsola a discutat ieri și cu Premierul și Președintele Parlamentului

Roberta Metsola a discutat ieri și cu Premierul și Președintele Parlamentului

Agenda europeană a Republicii Moldova și realizarea reformelor pro-europene, au fost discutate de prim-ministrul Dorin Recean și președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în cadrul întrevederii găzduite la Parlamentul Republicii Moldova. 

Șeful Guvernului a salutat decizia oficialului european de a se alătura Adunării „Moldova europeană” și de a transmite susținerea plenară a Parlamentului European pentru alinierea cât mai curândă a țării noastre la blocul comunitar.

„Trăim astăzi un moment istoric și vă mulțumim că ați ales să fiți parte din el. Suntem recunoscători instituțiilor europene pentru sprijinirea inițiativelor ce vizează fortificarea securității, dezvoltarea infrastructurii, consolidarea independenței noastre energetice și îmbunătățirea condițiilor de trai în Republica Moldova. Cetățenii noștri merită un viitor european și o viață mai bună”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.

La rândul său, președinta Parlamentului European a reconfirmat solidaritatea statelor și a instituțiilor europene în parcursul european pe care s-a angajat țara noastră, subliniind faptul că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană, apreciind perseverența autorităților de la Chișinău de a genera rezultate rapide și concrete în ceea ce privește îndeplinirea recomandărilor Comisiei Europene și alinierea la standardele europene.

Share