Reuniunea Consiliului de Asociere Republica Moldova – UE. Premierul a enunțat reformele întreprinse

Reuniunea Consiliului de Asociere Republica Moldova – UE. Premierul a enunțat reformele întreprinse

A 7-a reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană și prima după acordarea statutului de țară candidată la aderare s-a desfășurat la Bruxelles. Prim-ministra Natalia Gavrilița, care a condus delegația moldovenească, a subliniat angajamentul ireversibil al Republicii Moldova față de parcursul european și a enunțat reformele întreprinse pentru îndeplinirea recomandărilor Comisiei Europene pentru a putea trece la etapa următoare – demararea negocierilor de aderare.

„Reformele vizează domenii ca justiția, lupta împotriva corupției, buna guvernare sau buna funcționare a economiei. Acestea reprezintă nu doar condiții pentru avansarea pe calea europeană, ci, în egală măsură, și pașii necesari pentru ca statul să poată oferi cetățenilor Republicii Moldova posibilitatea de a duce o viață decentă și calitativă, într-o țară prosperă și independentă,” a declarat Natalia Gavrilița.

Șefa Executivului a apreciat că dialogul bilateral nu a fost niciodată într-o stare mai bună ca acum, iar cooperarea extinsă și diversificată între Uniunea Europeană și Republica Moldova va contribui la îmbunătățirea procesului de aderare la UE. „Războiul Rusiei în Ucraina a schimbat lumea și trebuie să fim uniți și solidari în sprijinul pentru Ucraina care, astăzi, luptă pentru Europa de mâine”, a mai spus Gavrilița.

Integrarea europeană constituie garanția dezvoltării și modernizării Republicii Moldova, pe baza valorilor împărtășite cu oamenii din Uniunea Europeană. Șefa Executivului a mulțumit pentru sprijinul constant și consistent, în contextul războiului purtat de Rusia în Ucraina ce a afectat Republica Moldova, în special în sectorul energetic. Asistența financiară oferită de Uniunea Europeană a contribuit esențial la depășirea perioadei dificile, iar Chișinăul mizează în continuare pe aceasta.

Totodată, a fost examinat gradul de implementare a Acordului de Asociere, fiind constatată o dinamică foarte bună a relațiilor bilaterale. Astfel, Uniunea Europeană este nu doar un partener în procesul de reforme, ci și principalul partener economic. În continuare, Republica Moldova intenționează să adere la zona comună de plăți SEPA și cea de roaming, precum și la câteva programe ale UE, cum ar fi Customs, Fiscalis, EU4Health și altele.

„Republica Moldova a făcut progrese la capitolele știință, cercetare, relații externe și energie. Moldova este, acum, mai pregătită și mai independentă energetic. Vă recomandăm să continuați cu reforma justiției, lupta anticorupție și să adoptați legislația electorală în corespundere cu recomandările internaționale”, a declarat Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și politică de securitate, Josep Borrell.

Consiliul de Asociere a aprobat și o declarație comună, ce vizează toate domeniile de cooperare.

Share