Republica Moldova ratează un sprijin financiar important

Republica Moldova ratează un sprijin financiar important

Președintele țării Maia Sandu declară că într-o perioadă de criză profundă, Republica Moldova ratează un sprijin financiar important – Guvernul de la București a anunțat despre încetarea valabilității Acordului privind programul de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro, acordat de România Republicii Moldova în 2010. Este vorba de peste 60 de milioane de euro, rămase nevalorificate din cauză că Guvernul de la Chișinău a refuzat să semneze cel de-al Șaselea Protocol Adițional, necesar pentru extinderea Acordului.

„Sunt 60 de milioane de euro ce ar fi putut îmbunătăți viața oamenilor: prin proiecte comunitare, cum a fost reabilitarea și modernizarea a peste 1000 de grădinițe și instituții școlare sau proiecte de infrastructură, cum este Gazoductul Iași-Chișinău și interconectarea energetică. Mai întâi Guvernul Chicu a refuzat să semneze Protocolul 6, propus de partea română încă la începutul lunii noiembrie 2020 pentru extinderea termenului de valabilitate a Acordului. Nici actualul Guvern în exercițiu nu a întreprins suficiente măsuri pentru a păstra Acordul, invocând lipsa de sprijin în Parlament”, declară Sandu.

„Vom opta pentru reluarea discuțiilor cu partea română pentru un nou program de asistență în speranța că în curând vom avea un Parlament care să susțină acest program și altele destinate oamenilor”, a conchis Maia Sandu.

Mihaela Rotari

Share