Republica Moldova a obținut statutul de observator pe lângă Uniunea Economică Eurasiatică

Republica Moldova a obținut statutul de observator pe lângă Uniunea Economică Eurasiatică

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, susține că Republica Moldova este prima țară care a obținut statutul de observator pe lângă Uniunea Economică Eurasiatică, informează Oficial.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că propunerea Președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, de a acorda statutul respectiv Republicii Moldova a fost susținută unanim de liderii țărilor membre ale UEE.

„În afara de domnul Putin, este vorba de Președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, Președintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, Președintele Kîrgîzstanului, Sooronbay Jeenbekov, dar și Primul ministru al Armeniei, Nikol Pașinyan. După anunțarea acestei decizii, am ținut un discurs la ședința Consiliului eurasiatic economic suprem și le-am mulțumit șefilor statelor-partenere pentru încredere. Totodată, am subliniat că cooperarea și mai strânsă a Moldovei cu Uniunea Economică Eurasiatică este solicitarea majorității cetățenilor noștri și drept interes național obiectiv. De aceea, obținerea statutului de observator ne va permite să colaborăm cu mai mult succes cu țările UEE în domeniul comerțului, agriculturii, industriei, IT, economiei digitale și în multe alte sfere economice. În final, mi-am exprimat siguranța că în realitatea de azi doar dialogul și cooperarea economică reciproc avantajoasă, politica externă echilibrată poate asigura dezvoltarea stabilă și menținerea statalității a Republicii Moldova”, a punctat Dodon.

Doina Secrieru

Share