Reprezentanții Departamentului de Justiție din SUA, în vizită la Ministerul Justiției

Reprezentanții Departamentului de Justiție din SUA, în vizită la Ministerul Justiției

Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a avut o întrevedere cu un grup de membri ai Departamentului de Justiție al Statelor Unite ale Americii, împreună cu ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon.

În cadrul discuției, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru și secretara de Stat, Nadejda Burciu, au vorbit despre proiectele importante la care lucrează ministerul, dar și măsurile pe care urmează să le întreprindă pentru consolidarea sistemului.

„Lupta contra crimei organizate, în special din cadrul sistemului penitenciar, dar și lupta contra corupției se numără printre prioritățile ministerului Justiției. Apreciem deschiderea Departamentului de Justiție de a sprijini Republica Moldova în parcursul său european și în calea sa de reformare a întregului sistem al justiției”, a menționat ministra Veronica Mihailov-Moraru.

În cadrul întrevederii, au fost stabilite principalele direcții de cooperare și sprijin din partea Departamentului de Justiție pentru Republica Moldova. Delegația din SUA și-a manifestat deschiderea de a susține inițiativele ministerului Justiției prin programe și proiecte de asistență externă.

Share