Reprezentant al OSCE, despre problema transnistreană: „Nu există nici o soluție magică, ce poate fi atinsă într-o noapte”

Reprezentant al OSCE, despre problema transnistreană: „Nu există nici o soluție magică, ce poate fi atinsă într-o noapte”

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Tudor Ulianovschi, astăzi, a avut o întrevedere cu Președintele în exercițiu al OSCE, Miroslav Lajčák, dar și ministru al Afacerilor Externe și Europene al Slovaciei, informează Oficial.

Tudor Ulianovschi a comunicat mai multe detalii cu privire la discuție.

„În cadrul întrevederii de astăzi cu domnul ministru am avut un schimb de opinii pe subiecte legate de consolidarea conflictului transnistrean și consolidarea cooperării cu OSCE. Aș vrea să reamintesc că, Repulica Moldova a pledat în mod consecvent, încă din anii 90 ai secolului trecut, în cadrul ONU și OSCE, dar și în cadrul dialogului direct cu Federația Rusă – în favoarea retragerii necondiționate și complete a trupelor și munițiilor rusești. Țin să menționez că, Republica Moldova rămâne deplin angajată pe implementarea agendei europene.  Apreciem mult susținerea acordată de partea slovacă la nivel bilateral prin faptul că Republica Moldova rămâne inclusă ca stat prioritar pentru asistența Slovaciei pentru următoarea perioadă 2019-2023”, a precizat Ulianovschi.

Miroslav Lajčák, la fel, a comunicat despre problema transnistreană. „Trebie să ne axăm pe respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Modova în granițele recunoscute în plan internațional, cu statutul special pentru Transnistria. Procesul de reglementare trebuie să fie condus de actori naționali și locali. OSCE și Slovacia este aici ca să vă suporte. Nu există nici o soluție magică, ce poate fi atinsă într-o noapte, de aceea noi trebuie să facem pași mici pentru a avansa. Noi trebuie să avem un proces care generează dialog și încredere”, a precizat reprezentantul OSCE.

Prin urmare, el s-a referit la următoarele alegeri parlamentare din Republica Moldova. „Aceste alegeri vor fi cruciale pentru viitorul acestei țări. Acestea trebuie să fie ținute liber și într-un mod transparent, în conformitate cu standardele internaționale. Îndată ce ciclul electoral este complet, aleșii trebuie să preia mandatele lor fără pauze. Misiunea OSCE este deja în țară și are nevoie de susținerea din partea autorităților. OSCE, UE și comunitatea internațională vor urmări în detaliu procesul electoral și cel postelectoral”, a conchis oficialul.

Mihaela Conovali

Share