Reforma justiției, discutată cu Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță
Președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, a avut o întrevedere cu Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță. Discuția s-a axat pe subiectele reformării justiției, combaterea corupției și asigurarea unui stat de drept.
La începutul întrevederii, diplomatul român a felicitat-o pe Olesea Stamate cu ocazia alegerii sale în funcția de președinte al Comisiei juridice, numiri și imunități. Ambasadorul Daniel Ioniță a menționat că autoritățile din România sunt gata să împărtășească experiența lor în reformarea justiției.
În această ordine de idei, Olesea Stamate a vorbit despre prioritățile Comisiei pe care o conduce.
De asemenea, Olesea Stamate a mulțumit partenerilor români pentru suportul consecvent și necondiționat, acordat până acum. Președintele Comisiei s-a referit la ajutorul oferit în combaterea pandemiei de Covid-19, combustibilul distribuit agricultorilor, dar și asistența acordată în modernizarea infrastructurii.
Mihaela Rotari