Recean și Bodrug – ctitori ai Bisericii Ortodoxe din Moldova. Au fost decorați!

Recean și Bodrug – ctitori ai Bisericii Ortodoxe din Moldova. Au fost decorați!

Ieri la Reședința Mitropolitană, Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir a primit pe dl Dorin Recean, Ministru al Afacerilor Interne, dl colonel Ion Bodrug,  Șef al Inspectoratului General de Poliție și pe dl. colonel Feodosie Sofianu, Șeful Direcției Comunicaţii şi Protecţie Informaţională din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, însoțiți de  Prot. mitr. Teodor Pelin, Protopop de Criuleni și Dubăsari. Pentru activitate sârguincioasă spre binele Bisericii Ortodoxe din Moldova, Ierarhul înmânat următoarele decorații:

– Dorin Recean a fost decorat cu ordinul bisericesc „Ștefan cel Mare” gr. II.

– Ion Bodrug a fost decorat cu medalia „Ștefan cel Mare”.

– Feodosie Sofianu s-a învrednicit de medalia „25 de ani de slujire arhirească a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova”.

Totodată ÎPS Mitropolit Vladimir cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului a oferit oaspeților săi în dar câte o iconaă pictată în ulei și seturi de literatură religioasă.

La rândul lor, toți cei prezenți au mulțumit Arhiereului pentru gestul mărinimos și pentru bunăvoința manifestată, declarându-se dispuși să muncească și mai departe pentru promovarea valorilor ziditoare.

Vlădica Vladimir a mulțumit Domnului Ministru și celorlalți oaspeți,  pentru dedicația și profesionismul în domeniul în care activează, urându-le ca și în continuare să fie la fel de perseverenți și exemplari.

La final Prot. mitr. Teodor Pelin în numele întregului grup a mulțumit Arhiereului pentru apreciere, pentru grijă și pentru binecuvântare în toate lucrările bineplăcute Domnului.

ct ct1 ct2 ct3 ct4 ct5 ct6

 

Share