Recean, la Berlin, a discutat cu ministra federală pentru cooperare economică și dezvoltare
Agenda de reforme în domeniul economic și energetic, dar și posibilitățile de extindere a cooperării comercial-economice moldo-germane au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu Svenja Schulze, ministra federală pentru cooperare economică și dezvoltare.
Oficialii au pus în prim-plan identificarea unor domenii de cooperare pentru dezvoltarea durabilă și economică a țării noastre. Prim-ministrul Dorin Recean a menționat că Guvernul întreprinde măsurile necesare pentru a îmbunătăți climatul investițional în țara noastră și a împărtășit inițiative concrete ce vor fi implementate în viitorul apropiat cu sprijinul Germaniei.
De asemenea, șeful Executivului a menționat că integrarea europeană este proiectul nostru de țară și că mizăm pe sprijinul Germaniei pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE în decembrie.
„Devenim mai conectați cu Europa, prin acordurile bilaterale pe care le avem și prin identificarea unor noi domenii de cooperare pentru dezvoltarea durabilă și economică, inclusiv cu Germania. Suntem recunoscători, astfel, pentru susținerea pe care o primim, inclusiv prin intermediul Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, care va avea loc pe 17 octombrie la Chișinău”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.
Ministra Svenja Schulze a reiterat susținerea de către autoritățile germane a eforturilor de modernizare europeană a țării noastre, dar și reziliența cu care Republica Moldova sprijină statul ucrainean în contextul războiului brutal al Federației Ruse împotriva Ucrainei.