Reacția PSRM la decizia anunțată de PAS
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) susține că, de la bun început, a promovat consecvent punerea în aplicare a poziției aprobate de către Consiliul Republican al PSRM din 12 aprilie curent și va acționa în continuare în conformitate cu această decizie.
După cum informează OFICIAL, potrivit unui comunicat de presă, PSRM anunță că salută intenția și decizia deputaților Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), parte componentă a blocului ACUM, de a debloca activitatea Parlamentului.
“Menționăm faptul că această abordare constuctivă am urmărit-o și în cadrul negocierilor purtate ieri pe 4 iunie 2019.
În contextul celor menționate mai sus atragem, totodată, atenția asupra faptului că PSRM și PAS nu au la această etapă un număr suficient de deputați ca să poată pune în aplicare aceste decizii. Ne exprimăm speranța că în cel mai scurt timp o astfel de poziție mai constructivă decît anterior va fi exprimată și de către deputații partidului Demnitate și Adevăr (DA)”, se spune în comunicat.
Andriana Cheptine
Orice reactie nu ar fi chiar de Maia a sters fundul de Nastase putin schimba situatia.