Raportul de activitate al CEC, pentru anul 2021

Raportul de activitate al CEC, pentru anul 2021

Comisia Electorală Centrală (CEC) a prezentat, în ședința de astăzi, Raportul de activitate al instituției pentru anul 2021. Principalele eforturi ale Comisiei s-au orientat spre organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate și alegerilor locale noi. Pentru scrutinul local din toamnă, Comisia a constituit Grupul de lucru interinstituțional pentru examinarea și verificarea rapoartelor privind finanțarea activității grupurilor de inițiativă și privind finanțarea campaniei electorale a concurenților electorali, desfășurând în acest sens nu doar activități de verificare, dar și de control.

Pentru perfecționarea practicii și legislației electorale, CEC: a organizat două conferințe de analiză post-electorală a scrutinului prezidențial din 2020 și a celui parlamentar din 2021; a creat un grup de lucru, care a inițiat reformarea amplă și complexă a Codului electoral și a legislației conexe și a realizat o analiză a recomandărilor și propunerilor formulate de misiunile de observare a alegerilor, precum și a avizelor Comisiei de la Veneția.

În privința Sistemului Informațional automatizat de stat „Alegeri” (SIASA), au fost evaluate funcționalitățile și eficiența diverselor module prin intermediul auditului IT a sistemului, a fost elaborată o viziune în ceea ce privește perfecționarea SIASA și a conceptului actualizat al sistemului. A fost inițiată dezvoltarea a 3 module noi pentru SIASA și perfecționarea a 4 module aflate în gestiunea CEC („Buletine de vot”, „Documentare”, „Liste de subscripție”, „Rotația”). Au fost inițiate acțiuni pentru dezvoltarea metodelor alternative de vot și elaborarea instrumentului digital pentru depunerea și retușarea declarațiilor de avere și datelor biografice depuse de candidați în alegeri.

De asemenea, au fost realizate acțiuni pentru informarea și sensibilizarea subiecților electorali privind îmbunătățirea participării la procesul electoral a unor categorii speciale de alegători, combaterea utilizării abuzive a resurselor administrative în campaniile electorale și a discursului instigator la ură.

Printre cele mai importante acțiuni în domeniul relațiilor externe menționăm: continuarea suportului PNUD Moldova, prin intermediul proiectului ”Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente” (EDMITE), etapa a II-a; lansarea fazei a doua a proiectului CoE ”Îmbunătățirea practicilor electorale în Republica Moldova” și semnarea unui Memorandum de înțelegere cu Consiliul Electoral Suprem al Republicii Turcia.

Ținând cont de desfășurarea alegerilor parlamentare neplanificate, dar și existența restricțiilor pandemice, unele acțiuni planificate pentru 2021 au rămas nerealizate sau parțial realizate, acestea fiind transferate pentru 2022.

Share