
Raportul Agentului Guvernamental privind executarea hotărârile CEDO pe anul 2024, prezentat în Parlament
Raportul Agentului Guvernamental pentru anul 2024 cu privire la măsurile întreprinse în vederea executării hotărârilor și a deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului a fost prezentat în cadrul Comisiei drepturile omului și relații interetnice.
Potrivit documentului, din cele 363 de cereri depuse, 343 au fost declarate inadmisibile – un indicator de îmbunătățire a mecanismelor interne de protecție a drepturilor omului. Curtea Europeană a pronunțat 17 hotărâri și a emis 33 de decizii de inadmisibilitate sau de radiere de pe rol a cererilor. Numărul hotărârilor este cel mai mic din ultimii șase ani, fapt care indică o evoluție pozitivă în abordarea cazurilor.
În 15 dintre cele 17 hotărâri, Curtea a constatat cel puțin o încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului de către Republica Moldova. Încălcările vizează perioada 2011–2020 și sunt atribuite, în mare parte, acțiunilor sau inacțiunilor instanțelor de judecată, organelor de urmărire penală, executorilor judecătorești, instituțiilor psihiatrice și altor structuri de stat.
Membrii comisiei parlamentare au apreciat munca Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției, subliniind totodată importanța angajamentului autorităților de a remedia deficiențele constatate. De asemenea, Comisia a formulat un set de recomandări către autoritățile vizate, care vor raporta până în octombrie 2025 despre măsurile întreprinse. Ministerul Justiției va urmări în mod constant îmbunătățirea respectării drepturilor prevăzute de CEDO și consolidarea mecanismelor naționale de protecție a drepturilor omului.
Detalii aici.
Versiunea integrală a Raportului Agentului guvernamental pentru anul 2024 poate fi accesată aici.