Radu Marian: Indiferent de ce aș spune eu, sau Guvernul, sau ministrul Spînu, facturile rămân ridicate…
Fruntașul guvernării Radu Marian, în contextul crizei energetice, afirmă că sunt nerezonabile criticile aduse ministrului Spînu, informează OFICIAL.
„Și noi vrem publicarea contractului și mai ales a formulei de calcul, dar Republica Moldova nu deține controlul asupra Moldovagaz, sau a Gazprom. Acest contract a fost întotdeauna secretizat, dar chiar și așa, Guvernul deja a făcut toate demersurile necesare și a cerut părților să publice formula”, a declarat el.
Deputatul a spus că „toți vrem un preț mai bun decât cel de pe piață, dar acest lucru ar însemna să facem anumite concesii „necomerciale” care sunt inacceptabile pentru Republica Moldova și care ar compromite substanțial reformele din țara noastră.
Mai mult decât atât, această condiție de achitare a gazului consumat pentru prima jumătate a lunii, care e prezentă în contract din 2006, a început a fi aplicată acum. Există anumite circumstanțe și schimbări de atitudine pe care trebuie să le navigăm. Cel mai rău este ca într-o astfel de situație, să tratăm lucrurile în mod superficial”.
„Indiferent de ce aș spune eu, sau Guvernul, sau ministrul Spînu, facturile rămân ridicate. Foarte mulți oameni întâmpină dificultăți la plata acestora. Din aceste motive, statul a alocat resurse substanțiale pentru a compensa plata facturilor mai mult de 1 milion de familii, inclusiv pentru compensarea substanțială a consumului primilor 150 m3 de gaz (peste 70% din cetățeni consumă mai puțin de atât)”, a mai spus Marian.
Deputatul a lansat un apel la solidaritate în aceste momente complicate.
„Cei care vor răul Republicii Moldova, cei care au furat țara până acum, își freacă mâinile de bucurie în aceste momente. Nu trebuie să le oferim această plăcere.
În paralel, autoritățile trebuie să-și facă treaba, trebuie să ne diversificam resursele, trebuie să acumulăm rezerve de gaze, să folosim resursele energetice mai eficient și să-i ajutăm pe cei mai vulnerabili dintre noi”, a subliniat politicianul.
Cristina Gurez