Radu Marian, despre referendumul privind unirea Republicii Moldova cu România: Ne concentrăm pe chestiuni realiste

Radu Marian, despre referendumul privind unirea Republicii Moldova cu România: Ne concentrăm pe chestiuni realiste

Radu Marian, deputat și vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a declarat că, pur ipotetic, ar fi nevoie de un referendum pe subiectul unirii Republicii Moldova cu România, însă acum guvernarea se concentrează „pe chestiuni care sunt realiste și ceea ce este realist este să consolidăm democrația noastră, să mergem pe parcursul de aderare europeană, pentru că avem nevoie de prieteni și aliați”, informează OFICIAL.

Politicianul, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8, a mai spus că părerea sa personală, ca și cea a președintelui Maia Sandu, e că ar vota pentru unire la un eventual referendum.

„Vreau să completez ce a spus (n.r. – Maia Sandu) – a spus că se înțelege că nu este o majoritate care să susțină această poziție și cea mai realistă e integrarea europeană”, a precizat el.

Totodată, Radu Marian a menționat că „aproape jumătate din cetățeni în principiu au cetățenie română, au această opinie, și e subiectul unirii e unul care rămâne în agendă constant”.

„Nu avem acum o majoritate și, pentru că avem această incertitudine, avem acest obiectiv de aderare la Uniunea Europeană”, a subliniat parlamentarul.

Share