PSRM îndeamnă locuitorii municipiului Chișinău să meargă să depună cereri pentru compensații
Fracțiunea socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) îndeamnă chișinăuienii să depună cereri pentru a primi compensații pentru agentul termic, ifnormează Oficial.
În cadrul unei conferințe de presă, socialista Eugenia Ceban a informat că, până în prezent, la 24 222 familii le-au fost recalculate facturile pentru agentul termic pentru lunile octombrie, noiembrie și decembrie, dar urmează și recalcularea pentru luna ianuarie.
Totodată, Eugenia Ceban a menționat că nu toți chișinăuienii cunosc că pot primi compensații pentru agentul termic.
„Nu au fost adresări către locuitorii municipiului Chișinău, că acei 39 mii, care au beneficiat anul trecut de aceste compensații, trebuie să-și reînnoiască cererile. De aceea, abia acum s-a făcut acest re-calcul. Am solicitat dlui Grozavu, în mod de urgență, ca preturile de sector împreună cu direcția locativ-comunală și întreprinderile municipale de gestionare a fondului locativ, în fiecare bloc locativ să afișeze o înștiințare unde toți locuitorii să le fie înștiințați despre cele 40%, care se dau compensații la agentul termic. Oamenii să știe ce pachet de documente să prezinte, dar și adresa unde să se adreseze. Marea majoritate nici nu știu despre aceste compensații care se dau”, a precizat socialista.
Eugenia Ceban a îndemnat locuitorii municipiului Chișinău să meargă să depună cereri. „Toți cei care au venit până la 3 mii lei de persoană, nu vă rușinați, mergeți și depuneți actele pentru a primi aceste compensații. Fracțiunea din CMC a votat, aprobat 97 milioane de lei pentru 2018 și, eu cred că, aceste milioane trebuie să fie bine gestionate și cetățenii să fie informați la acest capitol”, a conchis Ceban.
Mihaela Rotari