PSRM, despre perchezițiile de astăzi: Cum începăi a critica – cum vin procurorii
Deputați ai Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, fruntași ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), în cadrul unei conferințe de presă, au declarat că perchezițiile Procuraturii din această dimineață au fost făcute intenționat pentru ca ei să nu poată participa la ședința Parlamentului, în cadrul căreia Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a ținut un discurs, informează OFICIAL.
„Cu părere de rău, încă o dată se confirmă că Republica Moldova este un stat capturat, cu justiție capturată.
Astăzi fracțiunea noastră urma să se prezinte la ședința Parlamentului, în cadrul căreia a participat doamna Președinte a Parlamentului European, dar nu a fost să fie…
Se pare că, după toate inițiativele noastre de ieri, inclusiv moțiunea asupra activității ministrului Justiției… astăzi dimineață ne-am trezit cu o duzină de procurori în sediul partidului…Și nu e prima dată când se întâmplă asta”, a declarat Grigore Novac.
Politicianul a mai spus că „justiția în Republica Moldova o putem numi o filială a Maiei Sandu, a lui Igor Grosu, a Nataliei Garilița, care cu mâinile lui Sergiu Litvinenco au început acțiuni de intimidare a opoziției. Cum începi a critica – cum vin procurorii”.
„Noi ne întrebăm dacă nu cumva hărțuirea sistematică a opoziției face cumva parte din procesul de integrare europeană?”, a mai menționat deputatul.
Socialiștii au mai spus că probabil scopul guvernării a fost ca ei să nu meargă la ședința Parlamentului, ca să nu dea întrebări incomode Președintelui Parlamentului European.