PSRM către oficialul american Breden: Alegerile parlamentare anticipate sunt o cale nedorită

PSRM către oficialul american Breden: Alegerile parlamentare anticipate sunt o cale nedorită

Conducerea Partidului Socialiștilor (PSRM) a avut o întrevedere cu Directorul Biroului pentru Europa de Est al Departamentului de Stat al SUA, Bradley Freden, informează OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul întrevederii a fost discutat un spectru larg al relațiilor dintre Republica Moldova și SUA.

„În special, s-a remarcat că acțiunile Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova trebuie să vizeze dezvoltarea relațiilor comerciale reciproc avantajoase între țările noastre, extinderea programelor umanitare. În timpul discuțiilor, părțile au remarcat importanța rolului SUA în implementarea proiectelor de infrastructură pe teritoriul țării noastre. Având în vedere că pe teritoriul SUA sunt stabiliți un număr mare de cetățeni moldoveni, precum și mulți compatrioți care călătoresc periodic în SUA, s-a discutat despre posibilitatea majorării numărului de programe umanitare care vor contribui la completarea calitativă a unui astfel de schimb, precum și la extinderea capacităților compatrioților noștri care se află în SUA.

De asemenea, în cadrul întrevederii s-a discutat despre situația politică internă care s-a creat după alegerile parlamentare. Reprezentanții PSRM au subliniat angajamentul partidului față de poziția exprimată conform rezultatelor Consiliului Republican al partidului cu privire la principiile pe baza cărora socialiștii sunt gata să înceapă negocierile privind formarea organelor de conducere și programul de dezvoltare al țării”, se spune în comunicat.

Totodată, conducerea PSRM a reiterat despre faptul că alegerile parlamentare anticipate sunt o cale nedorită și despre posibilitatea de a le evita în perioada rămasă până va expira termenul prevăzut de Constituție, când Parlamentul trebuie dizolvat.

„Cu toate acestea, în cazul alegerilor anticipate, socialiștii sunt pregătiți să participe. Decizia despre acțiunile ulterioare ale PSRM va fi luată de Consiliul Republican al Partidului Socialiștilor, care va fi convocat săptămâna aceasta”, se mai spune în comunicat.

Doina Secrieru

Share