PSRM: Anul trecut am înaintat 42 de proiecte menite să îmbunătățească condițiile de trai
Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Zinaida Greceanîi, a făcut astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, bilanțul activității formațiunii, pe care o conduce, pentru anul 2016.
Zinaida Greceanîi a declarat că anul trecut fracţiunea PSRM din Parlamentul RM a înaintat 219 proiecte inițiative legislative, 42 fiind în sfera socială – menite să îmbunătățească condițiile de trai, sociale ale populației RM.
„Mai multe dintre inițiativele înaintate nu au fost susținute de actuala majoritate parlamentară, dar sunt unele care au fost aprobate și sunt în interesul cetățenilor. Au fost depuse 43 sesizări la Curtea Constituțională”, a precizat ea.
Totodată, liderul PSRM a menționat că, în ultimii ani, partidul a oferit ajutor la zeci de mii de cetățeni care s-au adresat cu diferite întrebări la partid.
„În acest scop au fost folosite diferite instrumente de care noi dispunem, inclusiv sistemul online petiția.md, dar și Fundaţia de Binefacere „Soluţia”, fondator – Igor Dodon. Doar în ultima perioadă 22 mii de cetățeni au beneficiat de asistenţă sub formă de produse alimentare, 26 de mii au beneficiat de asistenţa juriştilor”, a punctat socialista.
Potrivit Zinaidei Greceanîi au fost elaborate câteva mii de cereri de chemare în judecată – elaborate de juriști, pentru persoanele care s-au confruntat cu diferite probleme – începînd cu samavolnicia funcţionarilor publici şi terminând cu dificultăţi habituale. „Sute de construcţii ilegale, tentative de defrişare a pădurilor, de acaparare a parcurilor, de arendă şi înstrăinare ilegală de terenuri funciare au fost contracarate”, a mai enumera socialista.
Mihaela Rotari