PSRM a condamnat „noua provocare ce are scopul de a submina suveranitatea și stabilitatea unui alt stat, de data aceasta, ale Chinei”

PSRM a condamnat „noua provocare ce are scopul de a submina suveranitatea și stabilitatea unui alt stat, de data aceasta, ale Chinei”

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), într-o declarație, a menționat că, pe fondul intensificării tensiunilor din Asia de Est, a fost și rămâne pe poziții de respect pentru dreptul statelor suverane la neamestecul în politica lor internă, la respectarea necondiționată a integrității teritoriale a Republicii Populare Chineze și a politicii „o Chină unică”, informează OFICIAL.

„Reieșind din cele menționate, amintim faptul că de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și Moldova, la 30 ianuarie 1992, Guvernul Republicii Populare Chineze este recunoscut de către țara noastră ca fiind unicul guvern legal al Chinei. În repetate rânduri, China a acordat sprijin poporului moldovenesc. Necondiționat și respectuos. Inclusiv, ne-a susținut printre primele state, în perioada pandemiei de coronavirus. RPC a fost și rămâne un prieten și un partener bun și de încredere pentru Moldova” – au spus socialiștii.

PSRM a condamnat „noua provocare ce are scopul de a submina suveranitatea și stabilitatea unui alt stat, de data aceasta, ale Chinei”.

„Ambițiile și jocurile geopolitice nu trebuie să fie mai presus decât diplomația, securitatea și stabilitatea țărilor și a oamenilor” – a subliniat formațiunea.

Share