PSRM a avut întrunire cu membrii din sudul țării

PSRM a avut întrunire cu membrii din sudul țării

Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, împreună cu Vladimir Odnostalco, deputat BCS, membru al Comitetului Executiv al PSRM, responsabil pentru zona de sud a țării au participat la ședința staff-ului din regiune, desfășurată la Basarabeasca.

În cadrul întrunirii, a fost analizată situația dificilă din Republica Moldova, fiind evidențiată incapacitatea guvernării PAS de a gestiona crizele economice și sociale cu care se confruntă țara.

De asemenea, au fost condamnate acțiunile guvernării actuale de persecutare a PSRM, cea mai importantă forță de opoziție din țară.

Membrii PSRM și-au exprimat determinarea de a continua lupta prin toate căile posibile, inclusiv prin acțiuni masive de protest împreună cu alte forțe de opoziție, pentru a apăra interesele statului și a cetățenilor noștri.

Share