PSDE solicită Ministerului Energiei să prezinte calculele prin care a fost stabilit tariful de 18 lei la gazele naturale

PSDE solicită Ministerului Energiei să prezinte calculele prin care a fost stabilit tariful de 18 lei la gazele naturale

Partidul Social Democrat European îi cere repetat Ministerului Energiei să prezinte public calculele prin care a fost stabilit tariful de 18 lei pentru gazele naturale. Asta după ce instituția a refuzat să răspundă unui demers în acest sens depus de PSDE în urmă cu o lună, în pofida faptului că legea o obligă să vină cu un răspuns în cel mult 30 de zile.

Apelul la adresa autorităților a fost lansat de președintele social-democraților europeni, Ion Sula, într-o înregistrare video, postată în această dimineață.

„A trecut exact o lună din ziua în care am depus un demers la Ministerul Energiei, în care am cerut reducerea tarifului pentru gaz, la 10 lei, așa cum arată toate calculele. Până în ziua de azi nu am primit răspuns, ceea ce demonstrează nu doar o sfidare în raport cu noi și întreaga societate, ci și o încălcare a legislației, care îi obligă să vină cu un răspuns”, menționează liderul PSDE, în mesajul său.

În aceste condiții, formațiunea revine repetat cu aceeași solicitare și cere Ministerului Energiei să dea curs imediat demersului respectiv.

„Faptul că, de curând, au ieftinit gazul la 18 lei nu înseamnă că subiectul este epuizat. Dimpotrivă, avem convingerea că autoritățile au trișat și de această dată și îi pun pe oameni să plătească mai mult decât ar trebui. De aceea, insistăm ca Ministerul Energiei să prezinte detaliat formula de calcul care a fost aplicată și să demonstreze, cu cifre, nu cu demagogie, că tariful pe care l-au stabilit ei este unul real. În caz contrar, nu ne rămâne decât să ne convingem că guvernarea continuă să înșele oamenii, iar acest fapt nu mai poate fi tolerat”, a mai adăugat președintele PSDE, Ion Sula.

Share