PSDE: PAS îngrădește dreptul la vot pentru cetățeni

PSDE: PAS îngrădește dreptul la vot pentru cetățeni

Partidul Social Democrat European (PSDE) afirmă că guvernarea PAS îngrădește dreptul la vot în urma modificării Codului electoral.

“Când credeam că nu poate să ne mai mire nimic, guvernarea și cohorta lor de „specialiști” sunt mereu gata să ne demonstreze contrariul și să ne amintească de faptul că întotdeauna este loc de mai rău.

De data asta s-au făcut remarcați cei care din onegiști fervenți s-au transformat peste noapte în ingineri electorali. Dar să le luăm pe rând. În scrutinele anterioare au fost contestate cazuri când, peste noapte, între turul I și turul II, apăreau alegători noi într-o altă localitate. Se întâmpla pentru că unii actori electorali fentau legea și își mutau alegătorii, pentru a spori șansele candidatului lor în turul doi.

Pentru a combate acest lucru, CEC stabilea restricții de două săptămâni, între turul I și turul II, la procedura de înregistrare a domiciliului. Adică acolo unde ai votat în primul tur erai obligat să votezi și în turul doi. Nu era limitat dreptul la vot, ci pur și simplu nu puteai migra să votezi în altă localitate. Simplu și corect.

Însă specialiștii PAS, pionieri ai know-how-ului în materie de prostie, au decis să schimbe legea și iată ce le-a ieșit: astăzi, Codul Electoral interzice dreptul de vot pentru alegătorii care, în interiorul a trei luni până la alegeri, își schimbă adresa de domiciliu ori reședință. Astfel, cetățeanul cu drept de vot, atenție, NU va putea vota dacă, între 5 august și 5 noiembrie 2023, a decis să își schimbe locul de trai” – se spune în declarația formațiunii.

Potrivit PSDE, dreptul omului de a alege, garantat de Constituție, este terfelit după bunul plac al unor oameni care nu au nici în clin nici în mânecă cu organizarea normală a unor procese în stat. Și asta nu e tot, odată cu limitarea dreptului la vot, pentru o perioadă însemnată, cetățeanului îi este limitat dreptul la libera circulație și libera alegere a locului de trai în interiorul țării.

“Din păcate, nu putem miza pe faptul că cei care au comis această prostie își vor da seama de asta, de aceea PSDE se adresează public Oficiului Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională și să repare această mare nedreptate. Vă rugăm să interveniți până nu e prea târziu”, a conchis PSDE.

Share