PSDE participă la cea de-a 130-a aniversare de la crearea primului partid social democrat din România

PSDE participă la cea de-a 130-a aniversare de la crearea primului partid social democrat din România

Delegația Partidului Social Democrat European (PSDE) participă astăzi la București, la ceremonia prilejuită de cea de-a 130-a aniversare de la crearea primului partid social democrat în România, informează OFICIAL.

Din delegație fac parte: președintele partidului, Ion Sula, vicepreședinții – Eremei Priseajniuc, Vadim Brânzaniuc și președintele Organizației PSD Moldova, Iurie Ciocan.

„Partidul Social Democrat European și Partidul Social Democrat din România au un parteneriat politic strategic și fac parte din marea familie social-democrată europeană și internațională: Partidul Socialiștilor Europeni (PES) și Internaționala Socialistă. Reunite sub simbolul celor trei trandafiri, cele două partide social-democrate s-au angajat să-și unească eforturile pentru asigurarea parcursului european al Republicii Moldova și creșterea calității vieții cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului” – precizează PSDE.

Share