PSDE își va alege noua conducere la 6 iunie. Vasile Bumacov: „Voi candida probabil, nu pot sta deoparte”
Partidul Social Democrat European (PSDE) va desfășura Congresul la 6 iunie curent și urmează să-și aleagă conducerea. Vasile Bumacov, vicepreședinte al partidului, a anunțat că va candida, probabil, la funcția de președinte, informează OFICIAL.
Politicianul, în cadrul emisiunii „Sfatul țării” de la Agro TV, a spus că nu poate rămâne indiferent.
„Voi candida probabil, pentru că, după ceea ce am văzut în raioane – oameni care au muncit și care sunt competenți, nu pot sta deoparte”, a declarat el.
Totodată, Vasile Bumacov a spus că PSDE e în proces de reformare. „PSDE se reformează. Partidul a trecut perioade grele, dar mă bucur că a avut tăria să meargă înainte”, a mai spus politicianul.
Vicepreședintele PSDE a mai afirmat că, împreună cu colegii, vor aranja lucrurile „la centru”, apoi le vor aranja și în teritoriu.
PSDE, din noiembrie 2025, este condus de președintele interimar Iurie Cazacu, care e secretarul general al partidului. Vasile Bumacov a fost ales vicepreședinte al PSDE la 21 martie 2026.












