PSDE: Depopularea este rezultatul direct al lipsei unei strategii economice coerente și al absenței unor politici reale pentru sprijinirea familiilor, tinerilor și mediului rural.
Partidul Social Democrat European (PSDE) afirmă că depopularea este „adevărul pe care guvernarea îl ascunde sub lozinci optimiste”, informează OFICIAL.
„Chiar dacă reprezentanții guvernării, „experții”, analiștii și ONG-urile de casă încearcă zilnic să convingă cetățenii că lucrurile merg bine, realitatea din teren este una cruntă și alarmantă.
Datele oficiale arată că populația Republicii Moldova a scăzut cu aproape 29 000 de persoane într-un singur an, ajungând în 2025 la aproximativ 2,39 milioane de locuitori. Vorbim despre un declin de aproape 1,2% într-un singur an – o cifră care confirmă tendința gravă și constantă de depopulare.
Și mai îngrijorător este faptul că declinul afectează puternic mediul rural. Satele Moldovei au pierdut într-un an circa 18 000 de locuitori. Aceasta nu mai este doar o statistică – este un semnal de alarmă națională. În spatele fiecărui număr este o familie plecată, o casă închisă, o școală cu mai puțini copii, o localitate care îmbătrânește și se stinge”- se spune în declarația formațiunii.
Potrivit PSDE, depopularea nu este un fenomen abstract. Ea înseamnă:
– forță de muncă tot mai redusă;
– presiune crescută pe sistemul social și de pensii;
– degradarea economiei locale;
– dispariția comunităților rurale;
– pierderea capitalului uman – cea mai importantă resursă a unui stat.
PSDE consideră că depopularea este rezultatul direct al lipsei unei strategii economice coerente și al absenței unor politici reale pentru sprijinirea familiilor, tinerilor și mediului rural.
„Nu putem combate exodul doar prin declarații optimiste sau prin campanii de imagine.
Depopularea nu este doar o problemă statistică – este o problemă de securitate națională și de supraviețuire a statului. Este timpul să renunțăm la propaganda optimistă și să recunoaștem realitatea. Republica Moldova are nevoie de politici curajoase, responsabile și orientate spre oameni”, a subliniat partidul.











