PSDE cere demisia șefei Procuraturii Anticorupție

PSDE cere demisia șefei Procuraturii Anticorupție

Partidul Social Democrat European (PSDE) cere demisia imediată și necondiționată a șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, precum și a adjunctului său.

„Informațiile apărute în spațiul public privind o posibilă trucare a concursului de numire a doamnei Veronica Dragalin în funcția de procuror-șef la Procuratura Anticorupție pune la îndoială legalitatea, dar și legitimitatea aflării sale la conducerea instituției. Acest noul scandal legat de conducerea Procuraturii Anticorupție contribuie la degradarea în continuare a imaginii acestei instituții-cheie, care ar trebui să stea la baza statului de drept.

Dezvăluirile care apar periodic, după desfășurarea acelui concurs controversat, ne conving tot mai mult de existența unor probleme grave de funcționalitate, fapt ce afectează profund atât actul justiției în sine, cât și credibilitatea acestuia. Argumentele verbale în acest caz nu sunt suficiente, prin urmare, acest caz trebuie investigat cu maximă seriozitate și imparțialitate.

Mai grav este faptul că au apărut indicii clare că nu doar șefa PA, dar și cel puțin unul dintre adjuncții săi, domnul Vasile Plevan, care ocupă o poziție-cheie în sistemul Procuraturii, ar avea probleme grave de integritate, fapt confirmat de decizia comisiei pre-vetting, care i-a respins candidatura pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor.

Toate aceste lucruri demonstrează că ne confruntăm cu o situație excepțională în domeniul Justiției, iar în aceste condiții, este nevoie de o reacție imediată a tuturor instituțiilor de profil, atât ale celor responsabile nemijlocit de efectuarea Justiției, cât și a celor politice, deoarece criza din sistem afectează profund imaginea statului în ansamblu, atât în plan intern, cât și în plan extern” – a declarat formațiunea.

În aceste condiții, PSDE solicită următoarele:

1. Demisia imediată și necondiționată a șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin;

2. Demisia imediată și necondiționată a șefului adjunct interimar al Procuraturii Anticorupție, Vasile Plevan;

3. Organizarea unui nou concurs de numire a conducerii Procuraturii Anticorupție, în condiții de maximă transparență și în conformitate cu toate normele și legile în vigoare;

4. Convocarea de către Președintele Maia Sandu a Consiliului Suprem de Securitate, pentru a examina în detalii situația excepțională care s-a creat și care afectează implicit securitatea națională;

5. Organizarea unor dezbateri publice, cu privire la reformarea sistemului de drept, care să aibă o largă reprezentativitate și să implice autoritățile publice, experți independenți și partidele de opoziție.

„Considerăm că remanierile efectuate astăzi, chiar dacă erau necesare, au și rolul de a devia atenția opiniei publice de la acest caz ieșit din comun, cu scopul de a-l mușamaliza și de le asigura protecție politică persoanelor vizate.

Atragem atenția Președintelui Maia Sandu, dar și tuturor reprezentanților Puterii că ignorarea sau încercarea de a minimiza efectele acestei crize vor avea repercusiuni grave asupra situației social-politice interne și vor afecta direct procesul de integrare europeană a Republicii Moldova” – a subliniat partidul.

Share