Propunerea unui parlamentar – impozitul rutier să fie achitat de proprietarii de automobile direct în bugetul primăriei
Deputatul din fracțiunea Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Blocul ACUM, Petru Frunze, susține că va lucra pentru a descentraliza fondul rutier, în mod transparent, informează OFICIAL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Petru Frunze s-a adresat locuitorilor din circumscripția unde a câștigat mandatul de deputat.
„În atenția locuitorilor raionului Ialoveni. Noi locuim in unul din cele mai dezvoltate raioane din Republica Moldova, noi contribuim cel mai mult la formarea bugetului statului. Însă la repartizarea banilor din fondul rutier pentru anul 2019 suntem aproape ultimii. Poate o cauza ar fi rezultatul alegerilor, totuși cred ca cum se votează în raionul Ialoveni să fi fost votat în toate raioanele, noi eram integrați în UE și aveam condiții bune de viață.
În calitate de deputat, voi munci cu colegii din Blocul ACUM pentru a descentraliza fondul rutier în mod transparent. Vom prelua practica României, impozitul rutier va fi achitat de proprietarii de automobile direct în bugetul primăriei unde își au domiciliu. Este unica formulă corectă. Vom da oamenilor ceia ce li se cuvine, nu ceia ce au votat, in raionul Ialoveni sa votat corect”, a scris Frunze.
Doina Secrieru